Радіо Renasterea FM

[

Слухати пряму трансляцію онлайн

]

În contextul nou de după 1989, Biserica are posibilitatea de a-şi lărgi sfera de misiune. Pe calea undelor, cuvântul Evangheliei coboară de pe amvoane şi pătrunde în suflete şi conştiinţe. Este motivul pentru care Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Bartolomeu Anania a avut iniţiativa înfiinţării unui post de radio la Cluj-Napoca. Pe lângă informaţie şi divertisment, mass-media în general şi radioul în particular, pot servi edificării spirituale a omului. Acesta este şi obiectivul principal al postului nostru de radio: de a aduce în peisajul radiofo... Дізнатися більше

Cluj Napoca FM|91.0
0040-0264-595300
Piaţa Avram Iancu nr. 18Cluj-Napoca, ROMÂNIA
Перегляди:
2
În contextul nou de după 1989, Biserica are posibilitatea de a-şi lărgi sfera de misiune. Pe calea undelor, cuvântul Evangheliei coboară de pe amvoane şi pătrunde în suflete şi conştiinţe. Este motivul pentru care Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop Bartolomeu Anania a avut iniţiativa înfiinţării unui post de radio la Cluj-Napoca.

Pe lângă informaţie şi divertisment, mass-media în general şi radioul în particular, pot servi edificării spirituale a omului. Acesta este şi obiectivul principal al postului nostru de radio: de a aduce în peisajul radiofonic o nuanţă nouă, aceea a spiritualităţii creştine.

Aflat sub patronajul Arhiepiscopiei Ortodoxe Române a Vadului, Feleacului şi Clujului, Radio Renaşterea a început să emită la 1 mai 1999, pe frecvenţa 91,2 MHz/FM stereo, 24 de ore din 24, în municipiul Cluj-Napoca şi împrejurimi. De la 1 mai 2004 poate fi recepţionat on line pe internet la adresa www.radiorenasterea.ro, iar de la 1 mai 2005 emite şi la Bistriţa, al doilea oraş ca importanţă din Arhiepiscopia noastră, pe frecvenţa 102 MHz/FM Stereo.



* Programele promovează şi prelungesc misiunea Bisericii în dubla sa dimensiune: religioasă şi culturală.

* Grila de programe cuprinde emisiuni cu caracter religios, cultural, social, muzical şi informativ, emisiuni ce se doresc a fi spaţii de întâlnire dintre Evanghelie şi sensibilităţile omului contemporan. Se adaugă teme specifice fiecărei perioade liturgice a anului bisericesc, fiecărui post de peste an, fiecărei sărbători.

* Se promovează o muzică selectă: simfonică, religioasă, ambientală dar nu sunt uitate nici tradiţiile şi muzica populară. Muzica bisericească alternează cu cea clasică şi modernă, într-o sinteză ce individualizează postul nostru în peisajul radiofonic local.

* Se adresează tuturor categoriilor de vârstă. Unele emisiuni sunt cu adresă specială pe grupe de vârste (copii, adolescenţi, studenţi) în care pe lângă teme specifice se încearcă promovarea valorilor moralei creştine.

* În fiecare duminică şi sărbătoare se transmite Sfânta Liturghie şi Vecernia din Catedrala Arhiepiscopală. Transmiterea în direct a slujbelor este o formă de diaconie, de slujire a acelor credincioşi, destul de mulţi, care din diferite pricini (bolnavi în spitale sau acasă, bătrâni) nu pot merge la Biserică. Liturghia transmisă prin radio nu o poate înlocui pe cea oficiată în sfintele lui Dumnezeu locaşuri. În faţa aparatului de radio creştinul asistă, în faţa altarului participă.

* În două spitale din Cluj-Napoca, avem distribuite aparate de radio pe care bolnavii le pot primi la internare pentru a asculta Radio Renaşterea.

* Redacţia cuprinde patru departamente:teologic, social, cultural-muzical şi informativ în care lucrează 20 de redactori. Colectivul redacţional este format, din oameni tineri şi foarte tineri, cu studii diferite: teologie în cea mai mare parte dar şi muzicologie, filologie, filozofie, teatru, jurnalism.

* Avem o strânsă colaborare cu preoţii profesori de la Facultatea de Teologie şi Seminarul Teologic Ortodox din Cluj-Napoca

* Activitatea noastră este susţinută de numeroşi colaboratori: teologi, scriitori, profesori, medici, jurişti, folclorişti, muzicologi, artişti, profesori, copii, elevi, studenţi, funcţionari publici, cărora le mulţumim.

La aniversarea a 5 ani de emisie, Părintele Arhiepiscop BARTOLOMEU ANANIA afirma:

„Departe de a fi un lux Radio Renaşterea este o trebuinţă. După 5 ani de activitate, timp în care audienţa a crescut de la o săptămână la alta şi de la zi la zi, suntem îndreptăţiţi să credem că el răspundea de fapt unui orizont de aşteptare: pe de o parte, pătrunderea Cuvântului lui Dumnezeu în casa omului, pe de alta, refacerea simbiozei dintre cult şi cultură.”
© LogFM.com, 2009-2024 (2024-11-22,00:41:27)
Радио отдых